Mananc carti pe nerasuflate. Asta e tot ce ma simt in stare sa fac. Le mananc ca si cum ar umple alte goluri si ar hrani alte nevoi, naiba stie care or fi si alea. Le frunzaresc cu o pofta de nestavilit, desi cateodata mi se face greata.
Totusi au un gust placut. Gust de uitare, gustul altor vieti...
Incet, uit de mine si devin altcineva. Devin doar inca un spectator la vietile celorlalti, sau poate chiar al vietii mele.
Nu-mi place sa fiu spectatoare la viata mea, sa ma privesc din afara cu alti ochi. Cateodata e asa greu, sunt atatea lucruri de acceptat sau de definit.
Nu-mi place sa-mi dau seama cata nevoie am de mine insami, dar si mai mult, de ceilalti.
