Bule de sapun

Stii, cred ca ti-am mai spus. Ai facut ziua aia perfecta. Acum, cand imi reamintesc toate astea, stiu ca era doar o greseala. Poate ca stiam din momentul in care ai hotarat ca imi vei atinge buzele din nou. Doamne, nici nu stii ce furtuna ai declansat, cu tot cu fulgerele alea ce le tot iubesc asa mult. Parca mi-as fi bagat degetele in priza.
Atunci parea minunat.
As fi putut sa te opresc, parea lucrul cel mai normal de facut. Dar presupun ca normalul nu e domeniul meu. Cred ca am ales de multa vreme sa-mi ascult aiurita asta de inima. Tot bate pe aici, nu-mi da pace, asa ca am fost mai lasa, am lasat ca balanta sa se incline in favoarea ei. Si poftim, uite ce-mi face.
Egoism? Sigur, si pe asta il am. S-a bagat si el in ecuatie, nici nu se putea altfel.
Oh, trebuie sa-ti marturisesc ca s-a lasat ceata aici, in lumea mea (la tine am auzit ca-i cam frig). Si de aici nu prea mai vad momentul in care am hotarat ca a fost mai buna decizia ce-am luat-o. Nu de alta, dar momentul asta coincide cu cel in care am hotarat ca iar am dat-o in bara.
Uite cum zic eu: daca mi-as fi mentinut bula mea de sapun in jur, care, apropo, atunci era mai frumos colorata ca niciodata, acum sigur te-as fi avut pe noptiera, intr-un glob din ala de sticla cu mici fulgi de nea sau stelute in el, fiind numai al meu. Sau poate nu, dar ma stii doar, imi place sa visez. Si imi plac globuletele alea din sticla.
Cel mai bine era daca nu as fi iesit in noapte, la numarat de stele. Nu cu tine. Asa, te-as fi avut si acum aproape, asa cum si vroiam de la inceput, nu cum mi-ai fost atunci.
Cred ca nu prea intelegi. Nici nu ma astept. Probabil esti ultimul care ar intelege asta, dar e bine si asa, oricum candva o sa-ti darami zidul ala care-ti sta in fata. Apropo, Ai facut o treaba buna cu zidul, l-ai ridicat uimitor de repede si mai e si solid rau. As fi apreciat daca aveai putina grija cum manuiesti caramizile alea. Cateva mi-au cazut in cap.
Oricum, sper sa nu-ti tina mult. Asta-i doar o urare de-a mea.
Iti dau un sfat. Ia-ti o bula de sapun imediat ce cade zidul ala pe tine. E mult mai confortabila, atat dinauntru cat si din afara.
Stii ce? Te ador, dar nu prea. Te ador cum as adora un glob de sticla. Asa ca fa bine si nu te sparge prea curand. Dai bine in lumina ce cade pe tine prin ferestrele mele. Ar fi pacat sa ramana gol locul ala (nu noptiera, acolo ai fi prea aproape de inima mea, si nu da bine). Locul de pe pianul meu prafuit iti vine ca turnat.

We're even?

E incredibil ce optimism tampit ai!

Pentru ce imi faci cadou perechea asta de aripi, daca ai de gand sa-mi spui ca oricum nu pot zbura? Imi alimentezi setea de sperante si vise, ca apoi sa ma lasi sa ma usuc incet. Sa tanjesc.

Tanjesc dupa stropul de fericire pe care mi-l oferi doar asa, sa-mi doresc mai mult. E adevarat, logica mea lipseste aici si asta pentru ca sunt asa slaba.

Am comis-o din nou. Prostia, adica. Prostia sa te las sa faci asta cu mine.

Inca nu inteleg cum de e asa greu sa ma desprind, sa nu imi mai pese atat. Sa imi fiu de ajutor, sa imi fie bine. Ma gandesc ca daca as face asta, accesul tau la mine ar fi mai putin realizabil. Probabil s-ar inversa si rolurile...asta nu-mi place.

Eu vreau egalul, macar aici. Dar mi-au spus ca mai au doar mai mic sau mai mare...

As I know it

Iubirea e asa periculoasa, incat cateodata ma astept sa-mi cada ceva in cap. In felul asta macar as ajunge in starea de inconstienta. Poate ar fi mai usor. Dar nu se intampla asa. Cea mai mare greutate iti cade drept pe suflet, cu cea mai precisa tinta, desigur.

Iubirea e grea de "n-o poti duce". Dar n-ai cum sa treci prin viata fara s-o cari pe umeri. E lucrul cel mai greu, distrugator, dureros, intens, coplesitor si minunat, peste care poti da.

Iubirea e cel mai de neinteles sentiment. Si asta il face asa fascinant si frumos. E ca roua ce o simti printre degete dimineata. E ca fulgul de nea ce ti s-a asezat pe limba, topindu-se fara ca macar sa-l simti. E ca un sarut, un zambet si-o privire, surprinse de ploaie. E ca vantul ce te surprinde cu o aroma si-o amintire. E ca cerul, cu stele trimise catre cel iubit, ca scrisoare pecetluita, avand cuprinsul unui gand. E ca luna ce-ti lumineaza si-ti inlesneste drumul spre vise.

E ca toate lucrurile astea, adunate cu intreg universul.

E de nedescris.

Atat. E simplu

Adorm cu un zambet

Si cu cerul ce vegheaza asupra mea.

Un cer intunecat, dar limpede, plin de stele.

Sau poate, un cer luminos.

Cerul in care se oglindeste un suflet,

Ce e ca un labirint intortocheat,

Si pe care nu stiu daca voi avea putere sa-l parcurg.

Pe alocuri imi mai stau si nori in cale.

Drumul mi-l presar cu stele culese,

Doar in caz ca voi renunta.

Asa, ca sa-mi pot gasi drumul inapoi.

Dar n-am sa renunt.

La fiecare pas facut, ceva ma face sa continui.

Zambetul.

Si caldura bratelor ce ma-nconjoara.

Nu-mi da drumul. Niciodata.

.

Am prea multa incredere. In oameni, in tot. Increderea asta o detin in cantitati industriale. Poate pentru ca e tot ce am deocamdata, sau cel putin asta cred.

Ah, vorbele le aspir si inghit cu atata sete! De ce? Ma bazez excesiv pe ele, si e nociv. Ma consider oarba, surda si muta pentru asta. M-am inselat de atatea ori, insa cumva, reusesc sa-mi sterg tot din minte, ca si cum intr-o noua zi nu mai conteaza decat ce va urma, fara sa imi mai ramana din ziua precedenta decat mici farame, care se evapora si ele in ceata.

Mi se asterne un drum asa de lung in fata, si cu toate astea eu vad un drum spre nicaieri, fara sa vreau. Lumea mea e limitata, indiferent ce inseamna asta. Cand se va intampla sa ies din ea n-am sa am mai nimic. Ce voi face atunci?

Altcineva

Mananc carti pe nerasuflate. Asta e tot ce ma simt in stare sa fac. Le mananc ca si cum ar umple alte goluri si ar hrani alte nevoi, naiba stie care or fi si alea. Le frunzaresc cu o pofta de nestavilit, desi cateodata mi se face greata.
Totusi au un gust placut. Gust de uitare, gustul altor vieti...
Incet, uit de mine si devin altcineva. Devin doar inca un spectator la vietile celorlalti, sau poate chiar al vietii mele.
Nu-mi place sa fiu spectatoare la viata mea, sa ma privesc din afara cu alti ochi. Cateodata e asa greu, sunt atatea lucruri de acceptat sau de definit.
Nu-mi place sa-mi dau seama cata nevoie am de mine insami, dar si mai mult, de ceilalti.

O mica fetita

A fost fetita aia mica si rasfatata, care credea ca i se cuvine totul, cu fundite rosii in par si rochite care mai de care mai frumoase. O fetita care se credea mai presus de ceilalti, care lupta pentru ceea ce isi dorea, chiar daca asta insemna doar putina smiorcaiala si clasicul batut in podea cu piciorul.
A fost fetita care, mai apoi, timida si tacuta, a uitat cum sa-si impuna punctul de vedere. Fetita careia ii pasa atat de mult de parerea celorlalti, ca o ignora pe a ei. Usor de modelat dupa vrerea oricui, fetita asta ce incerca sa le arate tuturor cine e ea de fapt, dar sfarsea prin a incerca sa fie pe placul tuturor. O fetita care vroia sa cucereasca lumea, dar totusi tacuta, balbaita si, ce-i drept, cam stearsa.
Desi acum nu mai e o fetita, ii place sa creada asta. Inca vrea sa cucereasca lumea intreaga, inca mai este balbaita cateodata, si tacuta.
Insa e mai hotarata, cam ca fetita aia mica, desi a scapat de obiceiul batutului din picior. A reinvatat sa-si impuna punctul de vedere si parerile nu i le mai schimba nimeni, doar ea, atunci cand stie ca mai exista si alte variante sau pur si simplu nu are dreptate.
Chiar daca a fost si timida, si inca mai e, intotdeauna a vrut ce era mai bun si ce era mai sus. Din cauza asta a si gresit de atatea ori, a incurcat obiectivele si a ratat de cateva ori ce era cu adevarat bun.
Dar cu toate astea, mereu o sa fie fetita cu fundite in parul carliontat, care miroase a capsuni si care e un pic cam incapatanata. O fetita care tanjeste mereu dupa un suflet de care sa se lipeasca si dupa un alint. Dupa amintiri noi si vechi, stranse in cutii frumos colorate si sticlute bine conturate.

Un fel de nimic

Mi s-a spus "te iubesc". Au fost niste cuvinte aruncate din prea mult entuziasm si atat. Cuvinte care erau menite sa insemne asa mult, si au insemnat asa putin, poate chiar nimic.
Nu mai fa asta.