A inceput ca o joaca...
- De ce mi-e dor de tine deja?
- De ce vreau sa te iau in brate?
- De ce am o pofta nebuna de tine?
- De ce nu vreau sa te pierd?
- De ce-mi esti prezent in fiecare gand?
- De ce-mi esti mai presus de gand?
Intrebari lasate sa pluteasca usor in aer, fara un raspuns. Si totusi sunt atatea certitudini in ele.
Iarasi aveam una din zilele alea. Au devenit atat de obisnuite in ultima vreme... Una din zilele alea in care, oricat de calma as parea, ceva din mine se sufoca si isi doreste cu disperare sa respire. Orasul asta cu oamenii lui superficiali si rutina innebunitoare ma lasa din ce in ce mai des tanjind dupa aer. Alt aer. Sunt libera sa fac tot ce vreau, sau cel putin asta imi spun mereu, si totusi ma simt captiva aici. Toate gandurile mele sunt guvernate de unul puternic, ce deja s-a transformat de mult in dorinta. Vreau sa plec. Ba nu, sa fug. Sunt atatea lumi pe care vreau sa le descopar, atatea lucruri pe care sa le aflu... Si mai important, atatea locuri in care pot fi complet necunoscuta, in care nu as mai avea nici macar uneori impulsul stupid sa ma ascund, in care as putea sa fiu eu, sau macar sa descopar cine sunt eu.
Insa chiar si asa, nu vreau sa fug de tine. Nu. Te vreau langa mine. In fiecare loc nou in care ma imaginez evadand, te vad si pe tine. Tot ce descopar si aflu, ma vad impartind cu tine.
Mi-am jurat ca n-o sa ma indragostesc. Ca n-o sa ma las legata de nimeni. Macar pentru o vreme.
Ce mi-ai facut?
