Sunt singura. As vrea sa ies afara, sa inspir aer. Am atata nevoie de aer acum!
Miroase a iarba proaspat cosita si uda. A frunze umede si vise desirate. Sub ochii mei se insira vorbe nespuse. Si vorbe spuse care dor.
E ciudat cum eu nu simt nimic. Nu ma doare nimic, vorbele alea pot sa se duca naibii, ca la mine n-au efect.
Cine stie, mi s-o fi intarit "sistemul imunitar", ca sa spun asa.
Stai putin... incep sa apara si iluziile, si visele pline de bucurie si voiosie. Cine ar fii crezut?
Pai normal. Trebuia sa imi dau seama. Ploile de vara nu tin mult, si sunt invinse cu usurinta de soare.
Acum miroase doar a viitor nedeslusit. Un miros dulce-amarui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu