Ma visez mare. Mare om. Vreau sa ajung undeva sus, desi mi-e cam frica de inaltime si stiu ca daca ma voi uita in jos, o sa ametesc si un fior in forma unui fluture negru va urca incet pe coloana mea.
Vreau sa scriu. Sa scriu romane in care fiecare pagina sa fie plina de cuvinte cu personalitate. Fiecare rand sa-ti ia respiratia (nu, nu vreau sa omor pe nimeni).
Pana acum, in fiecare rand pictat de mine e o pata de culoare distincta care face diferenta. Dar niciodata nu a aparut si gandacelul aiurit, care se tot gandeste la mine. Nu stiu cum, nu a reusit sa apara la momentul potrivit ca sa-l imortalizez intr-o pozitie demna (de admirat), cu nasucul pe sus, in vant. E ceva cam aiurea cu acest gandacel. E ca atunci cand vrei o prajitura atat, dar atat de tare! Dar din comoditate treci peste pofta asta si lasi prajitura cuiva nu atat de lenes ca tine. Cam asa as explica situatia gandacelului. Sunt o lenesa incurabila, asa ca acest mic aiurit poate sa ma astepte mult si bine.
Si ar mai fi ceva. Ar mai fi faptul ca nu-mi plac gandaceii. Ma sperie. Asta la propriu. Numai ce ii vad si fluturii negri ma inunda, pana mi se face greata. E uimitor ce repede se intampla. Si eu care vroiam sa fiu mare om, dar mi-e frica de niste gandacei mici si aiuriti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu